Home | Athenagoras | Muntele Athos 1993 | Muntele Athos 1999 | Contactati-ma

Scrisoarea catre Patriarhul ecumenic 1999

Biserica Ortodoxa

SFANTA COMUNITATE A SFANTULUI MUNTE AL ATONULUI

Nr.ref.: F.2/7/639

 

Careia, 11/24 mai 1999

Venerabilului si Prea-Fericitului

Patriarh Ecumenic

Bartolomeu

Fanar

 

Prea-Sfintite Parinte si Stapane,

Pentru inceput, va transmitem, cu adanc respect si evlavie, urarile noastre de fii, pentru Sfanta si Fericita Inviere a Dumnezeului celui Mare si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, sporind astfel cinstea care este cuvenita si potrivita Prea-Fericirii Voastre.

Ne bucuram intru Domnul de bucuria invierii, impreuna cu toti cei ai Prea-Sfintei Biserici Ortodoxe, in pofida faptului ca aceasta bucurie este amestecata cu multa tristete datorata necazurilor nedrepte aduse asupra Serbiei de catre puterile Apusene cat si suferintei refugiatilor din Kosovo. Ne rugam ca Domnul nostru Inviat Iisus, Dumnezeul pacii si parinte al celor ce se roaga, sa daruiasca pace acestor oameni in suferinta.

Purcedem, prin urmare, cu tot respectul cuvenit, sa ne exprimam, de asemenea, nelinistea asupra anumitor chestiuni ce privesc sfanta si curata Credinta Ortodoxa, si care, in consecinta, influenteaza mantuirea noastra si mantuirea tuturor parintilor Sfantului Munte.

Fiind pe deplin constienti de responsabilitatea noastra asupra oilor cugetatoare ale Domnului nostru, ce cauta spre Republica Atonita, suntem profund indurerati de urmatoarele:

A

Prima neliniste este legata de discursul Vostru catre Delegatia Romano-Catolica, cu ocazia praznicului Sfantului Andrei, pe 30 noiembrie 1998.

Cu siguranta ca nu este intaia data cand sunt rostite astfel de cuvinte, cu prilejul unor asemenea praznuiri ale Constantinopolului si Romei; am dori sa stiti ca in astfel de prilejuri am fost intotdeauna profund intristati, ca de exemplu, in luna iunie a lui 1998, cand, la Roma, Inalt Prea-Sfintitul Mitropolit al Pergamului a vorbit de cei asa-zisi „doi plamani” prin care respira Biserica Soborniceasca a lui Hristos.

Totusi, in discursul Vostru catre delegatia papala din noiembrie, au fost exprimate anumite puncte de vedere, ce au fost cu desavarsire neasteptate de catre trupul credinciosilor Ortodocsi. Am fost extrem de mahniti si constiinta ni s-a cutremurat.

Tulburarea noastra a sporit si mai tare in urma intrebarilor ce ni s-au ridicat in fiecare zi de catre copiii nostri duhovnicesti si, in general, de catre Crestinii evlaviosi ce ne viziteaza si intreaba daca, intr-adevar, textul discursului Vostru exprima cugetul (phronema) Sfintei noastre Biserici. Faptul tinde sa ia dimensiuni tragice insa, cand vedem pe cei mai evlaviosi dintre credinciosii Ortodocsi plecand la grupari schismatice si facand astfel sa sangereze sfantul trup al Bisericii.

Stiti prea bine, Prea-Fericirea Voastra, ca nu este nimic mai dureros pentru un pastor decat risipirea acestora, oile lui Hristos.

Cum ar trebui sa le raspundem? Cum sa justificam ceva ce este de nejustificat? Cum se ne convingem pe noi insine si pe copiii nostri duhovnicesti ca cuvintele discursului Vostru sunt consecvente Credintei si Traditiei Ortodoxe, cand este vadit ca ele rastoarna Traditia Bisericii si supara constiinta Ortodocsilor?

Cum putem considera urmatoarele declaratii ca fiind consecvente Traditiei Ortodoxe? „Suntem obligati pentru aceasta... sa ne reconsideram politica, sa inlaturam fermentul invechit, sa devenim plamada noua...” si in alt loc, „Pocainta noastra asupra trecutului este absolut necesara.”

Suntem deci obligati, Prea Fericirea Voastra, sa reconsideram Traditia Sfintilor nostri, de la Fotie, Grigorie Palama si Marcu al Efesului, pana la Nicodim Aghioritul si Atanasie de Paros, ale caror lupte impotriva invataturilor heterodoxe ale Romei si a caror ramanere netagaduita in sfintele dogme si ethosul Ortodoxiei constituie mostenirea pe care ne-au lasat-o? Putem trece cu vederea cuvintele lui Grigorie Palama ca: „Marturisirea noastra (de credinta) este intarita in toate si este pentru noi o cununa de marire si nadejdea noastra care nu poate fi rusinata?” [1]

Este, deci, sfanta noastra Traditie „plamada veche” si trebuie ca acum se reconsideram acest cuget (phronema) si sa primim „noua plamada” a unei uniri false cu Roma, de vreme ce ea continua sa ramana heterodoxa? Si nu este descrierea aceluiasi Sfant Grigorie, a dogmelor eretice apusene, inca potrivita vremilor noastre: „Acestea sunt secretele adanci ale Satanei, tainele Celui Rau”? [2] – si cuvintele sale catre Apuseni: „Nu va vom primi nicicand in comuniune atata vreme cat marturisiti pe Duhul a fi si de la Fiul.”? [3]

 

Mai mult, cum putem indrepta pe potriva constiintei noastre urmatoarea declaratie din discursul vostru: „Acei dintre parintii nostri de la care am mostenit despartirea aceasta au fost victimele nefericite ale sarpelui care este capul tuturor relelor; ei se gasesc deja in mainile lui Dumnezeu, dreptul judecator.”?

Potrivit Sfintilor Parinti, Papii Romei si reprezentantii lor sunt adevarata cauza a schismei Apusului de la Biserica Soborniceasca (Katholike) Ortodoxa. Prea-Fericirea Voastra, cunoasteti ca Sfantul Marcu a spus literal: „Caci ei au dat pricina schismei, in mod vadit purtand adaugirea... Ne-am rupt mai inainte de ei, sau mai degraba i-am taiat si i-am despartit de trupul comun al Bisericii, ca avand un cuget (phronema) nepotrivit si necuvios si ca facand adaugirea, in mod irational. Prin urmare, ne-am intors de la ei, de vreme ce erau eretici si din cauza aceasta ne-am despartit de ei.” [4]. Si in secolul nostru, Sfantul Nectarie scria: „De acum inainte despartirea Bisericilor a inceput, si s-a indeplinit pe de-a-ntregul sub Fotie, de vreme ce Biserica era in primejdie sa se departeze de la Una, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica spre a deveni o Biserica a Romei, sau mai degraba o Biserica papistasa, ne mai profesand dogmele sfintilor Apostoli, ci cele ale papilor.” [5]

 

Si acesti oameni, fiind pricinile schismei, sunt acum in mainile lui Dumnezeu, dreptul judecator.

Dar este cu putinta ca sfintii Parinti, care cu dreptate au taiat Roma eretica de la trupul Bisericii, asa precum o persoana si-ar amputa o parte incurabila a trupului, si au prins la loc camasa fara de cusatura a lui Hristos – este cu putinta ca ei sa fie „victime nefericite ale sarpelui, capul tuturor relelor”? Ce Crestin Ortodox nu poate decat sa se mahneasca doar auzind vorbele acestea?

Si cum putem atunci primi urmatoarea declaratie din discursul vostru: „Intrucat fiecare dintre Biserici o recunoaste pe cealalta ca fiind depozitara a harului divin, capabila de a darui mantuire, ... incercarea de a rupe credinciosi de la una si a-i adauga la cealalta este cu neputinta”?

 

Am incetat deci sa credem ca doar Biserica Ortodoxa constituie Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica?

Ne intoarcem la eclesiologia neortodoxa a documentului de la Balamand, de care Voi insiva ati recunoscut in fata ziaristilor austrieci, ca nu a fost acceptat de nici o Biserica Ortodoxa, mai putin Biserica Romaniei, si care, precum stiti, a fost condamnat sinodal de catre Biserica Greciei si respins de catre Sfanta noastra Comunitate si de catre multi episcopi si teologi ca fiind neortodox?

Dar chiar daca cineva ar interpreta declaratia de mai sus ca fiind impotriva prozelitismului Romei prin Uniatism, formularea sa neaga Bisericii Ortodoxe dreptul de a se considera pe sine singura Biserica adevarata.

Condamnam atunci Unia doar pentru ca actiunile ei submina teoria „bisericilor surori” si recunoasterea Romei ca Biserica deplina a lui Hristos care se ridica din aceasta teorie? Nu condamnam Unia pentru ca a fost vrajmasul perfid al Ortodocsilor vreme de secole si pentru ca este cu neputinta, potrivit eclesiologiei Ortodoxe, ca insasi existenta gruparilor Uniate sa fie acceptata?

Cum putem accepta ca fiind consecventa eclesiologiei Ortodoxe declaratia ca „fiecare Biserica locala nu este o competitoare a celorlalte Biserici locale, ci de un trup ce ele...” cand este cu desavarsire imposibil a considera Roma heterodoxa ca fiind una din prea-sfintele Biserici Ortodoxe Locale si acelasi trup cu ele?

In cele din urma, cum putem fi altcumva decat adanc raniti de incheierea cuvantarii: „Fie ca Domnul sa ne invredniceasca a vedea invierea unitatii Bisericii Sale celei Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca” cand prin aceasta declaratie se da impresia ca din vremea schismei cu Roma, Biserica Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca a incetat sa existe, incat noi trebuie sa ne rugam astazi pentru „invierea” sa? Cu alte cuvinte, nu am fost nascuti intru, botezati, si savarsiti in imbratisarea Uneia Sfinte Sobornicesti Biserici, ci asteptand invierea sa? Este atunci credinta noastra in desert? Ne stingem intru inexistenta?

Am vrea sa credem ca nu ati scris Voi insiva acest discurs, si ca nu exprima gandurile Voastre prezente. Ne mangaiem cu ideea ca din condeiul vreunui campion al gandirii ecumeniste a fost pus laolalta discursul Vostru si ca din cauza multelor si diferitelor indatoriri, de inteles, pe care le aveti, nu ati putut aprecia semnificatia sa pentru Credinta Ortodoxa si constiinta poporului evlavios al Bisericii.

Totusi, in fata unor oameni ca acestia va avea loc vizita Voastra din Grecia. Cei mai evlaviosi dintre clerici si mireni cunosc deja continutul discursului Vostru, fiind publicat intr-un articol de pe prima pagina a ziarului "Ekklestiastike Aletheia" (15-12-1998); nu este deloc usor pentru ei sa-si impace constiinta Ortodoxa cu cuvintele discursului Vostru.

Consideram imperativ, Prea Fericirea Voastra, ca sa faceti anumite lamuriri ce sunt necesare: sa imprastie parerea ca aceste cuvinte, cel mai probabil rostite fara a le acorda atentia potrivita, exprima cugetul (phronema) Vostru; sa-i linisteasca pe cei a caror constiinta a fost scandalizata; sa bucure oamenii evlaviosi, ce considera profesarea Credintei Ortodoxe drept o chezasie sigura a mantuirii si cel mai mare dintre darurile Sfantului Dumnezeului nostru. Este o Credinta pe care Biserica a pastrat-o cu multe jertfe ale Sfintilor Parinti, impotriva fiecarui atac eretic, pentru a fi calea catre adevarata cunoastere a lui Dumnezeu [6]. Este o Credinta pe care ei simt ca sunt in primejdie sa o piarda din cauza unor tendinte teologice neintelepte, precum sunt cele exprimate in cuvantarea de mai sus, adresata delegatiei papale.

Nadajduim, Prea Fericirea Voastra, in sosirea unui suflu de mangaiere pe cat de curand dinspre dealurile Marii Maici Biserica lui Hristos catre vaile plangerii, care au ajuns inimile noastre, precum am spus si scris mai sus, si primejdia pe care o reprezinta pentru unitatea prea sfintei noastre Biserici.

B

Suntem de asemenea indurerati si suferim din cauza existentei rugaciunilor comune pan-religioase, a caror natura sincretista este vadita. Incepand cu intaia dintre aceste rugaciuni in comun, ce s-a tinut in Assisi (1986), aceste spectacole pan-religioase nu au incetat sa fie celebrate anual, atingand dimensiuni dureroase pentru Ortodocsi in timpul celei de 12-a rugaciuni comune pan-religioase, din 30 august 1998, in Romania. De ce trebuie noi Ortodocsii sa fim tarati in astfel de rugaciuni in comun de catre agentii Romano-Catolici

ce le planuiesc, de vreme ce scopurile lor sunt sa slujeasca pretentiilor papale pentru, cel putin, conducerea spirituala a Europei?

Pe langa aceasta, rugaciunile in comun, asa cum se practica ele, stau in mod limpede impotriva Sfintelor Canoane ale Bisericii. Cu siguranta ca nu ati participat personal in astfel de rugaciuni in comun, dar Ierarhi Ortodocsi si, intr-adevar, Capi ai Bisericilor au facut-o. In

Romania, nuntiul (cardinalul) papal impreuna cu Patriarhul au binecuvantat o adunare mixta de credinciosi Romano-Catolici, Uniati si Ortodocsi.

 

Rugaciunea in comun din Romania deschide Kerkoporta [7] prin care Biserica Ortodoxa se va gasi in primejdia captivitatii spirituale. Prea Fericitul Intai Statator al Bisericii Romaniei este prea slab, se pare, pentru a se opune politicii conducatorilor natiei sale ce se pregatesc spre a se deschide catre Apus; in acest context, a avut loc de curand o vizita oficiala a Papei la un popor ortodox, pentru prima oara in istorie.

Sufera ei de uitare cand este vorba de crimele comise de Uniati impotriva Ortodocsilor, vreme de secole? Vom accepta acum de facto existenta si activitatile gruparilor Uniate?

 

De altfel, de vreme ce se pare ca nu exista vreo sansa ca Crestinii heterodocsi sa isi paraseasca dogmele eretice si invataturile nebiblice, carui scop ii slujesc rugaciunile in comun, in afara de erodarea sensibilitatii Ortodocsilor si crearea unei convergente sincretiste?

 

In cele din urma, cum putem justifica rugaciunea in comun cu heterodocsii? Oare reprezentantii Ortodocsi care iau parte la aceste rugaciuni in comun recunosc faptul ca restul heterodocsilor precum si cei de alte religii Il slavesc si se inchina lui Dumnezeu asa cum se cuvine? Nu este o astfel de pozitie opusa sfintei Evanghelii si, astfel, huleste impotriva Duhului Sfant?

 

Am dori sa recomandam cu respect atentiei Voastre interdictia rugaciunilor in comun cu heterodocsii si, desigur, cu religiile ne-Crestine printr-o hotarare pan-ortodoxa, intrucat aceasta rugaciune in comun sta impotriva poruncilor Vechiului si Noului Testament, precum si a Sfintelor Canoane, de vreme ce ei pregatesc calea pentru religia universala numita "New Age" care tagaduieste unicitatea mantuirii prin Domnul Nostru Iisus Hristos

C

Publicarea periodicului „Dumnezeu & Religie”, al carui cuprins slujeste sincretismul pan-religios, ne-a provocat mare intristare. In pofida asigurarilor primite din partea editorilor periodicului ca telurile sale nu sunt sincretismul, sunt promovate puncte de vedere ce ignora unicitatea mantuirii omului intru Hristos si in Biserica Ortodoxa, sub masca unei abordari religioase a subiectelor la zi. Daca nu ar fi fost indeajuns, periodicul promoveaza descrieri ce sunt jignitoare si injurioase pentru Atot-sfanta persoana a Domnului Iisus Hristos.

Cand este considerata din aceasta perspectiva, sustinerea unui astfel de periodic, asa cum este exprimata in scrisorile de salutare scrise de anumite figuri ecleziastice, creeaza primejdia extrem de mare ca Ortodocsii sa fie inselati in a crede ca acesta este un periodic de cuget (phronema) Ortodox.

Am fost indeosebi indurerati de acordarea unei binecuvantari a Voastre acestei publicatii, precum si de publicarea unui interviu special, care a fost folosit drept un semn puternic ca sunteti de acord cu politica editoriala a periodicului.

Dorim sa cunoasteti, Prea Fericirea Voastra, ca nutrim evlavie fata de prea venerabila Voastra persoana si de institutia Patriarhiei Ecumenice, asa cum a fost stabilita de traditia Bisericii Ortodoxe si de istoria poporului nostru mucenic.

Pentru aceasta, durerea noastra devine si mai mare cand vedem, in acest periodic, langa fotografia Voastra, reclame cu imaginile unor femei semi-dezbracate si alte scene ce sunt nepotrivite cu sfintenia preotiei si a arhieriei Voastre.

Parerea noastra este ca editorii acestui periodic, in vreme ce simuleaza obiectivitatea, tintesc sa deprecieze Credinta Ortodoxa asezand-o printre alte religii, false, asa cum reiese din articolele alaturate. Mesaje precum, de exemplu: „Religia: jertfa pe altarul zeilor” – cu juxtapunerea a diverse simboluri religioase langa Crucea Crestina; „Dumnezeu e pretutindeni” – insemnand, in toate religiile; „Eu nu gandesc, EU CRED” – evident, in cartile asupra Islamului, Iudaismului, Budismului, la care li se face publicitate – dovedesc adevarul afirmatiei noastre.

Pe langa acestea, prezentarea „obiectiva” a unor probleme morale si sociale grave slabeste pozitia predominanta a autenticei invataturi etice crestine ortodoxe. Spre exemplu, fraza pe care o propun: „stabilirea unor standarde ar fi un act rational de caritate” - e vorba de eutanasie – este echivalenta cel putin cu un mesaj subconstient in favoarea eutanasiei.

Dupa parerea noastra, chiar si unii dintre acei ce pretind a profesa o perspectiva Ortodoxa dau gres in a exprima pe deplin adevarate pozitii Ortodoxe.

Pentru aceasta subminare a sfintei Credinte Ortodoxe, nu doar plangem, ci si ne simtim plini de o dreapta manie.

Prea-Fericirea Voastra, cu durere am alcatuit aceste randuri. Vedem ca duh insidios de delasare predomina in lume, ale carui roade sunt tulburatoarele fapte mai inainte mentionate.

Sensibilitatea Ortodocsilor in ceea ce priveste adevarata Credinta se erodeaza pe zi ce trece, urmand aceeasi cale cu declinul moralei Evangheliei si sporirea in dragostea de sine si aroganta omeneasca.

Care va fi iesirea?

Noi, Ortodocsii, avem nevoie de o trezire duhovniceasca in vederea conditiilor vitrege actuale, ca sa putem intelege „care este voia lui Dumnezeu, ce este bun si acceptabil si desavarsit.” [8]

Navalirea inspaimantatoare a barbarilor zilelor noastre asupra fratilor nostri intru credinta, poporul sarb, este poate legata de aceste lucruri. O a Cincea Cruciada se dezvaluie chiar in fata ochilor nostri, al carei tel este o noua cucerire a neamurilor Ortodoxe. Poate este un semn pentru a ne trezi si intelege ca Domnul ne cere sa ne pastram curati de neleguirea care este sincretismul? Avem altceva mai sigur decat cuvantul Apostolului: „caci ce insotire are dreptatea cu faradelegea? Sau ce impartasire are lumina cu intunericul? De aceea: Iesiti din mijlocul lor si va osebiti, zice Domnul” [9], incat prea-sfanta Credinta Ortodoxa sa poata rezista fara inovatii drept marturie lor si neamurilor, ca o chemare mantuitoare tuturor?

Ca niste fii inaintem aceste nelinisti ale noastre, increzandu-ne ca nu Veti trece cu vederea glasul rugamintilor noastre, ci veti pleca o ureche intelegatoare catre ele si veti darui mare mangaiere inimilor noastre si intregii Biserici, care este zugravita potrivit in Sfanta Carte a Apocalipsei ca o femeie ce zboara in pustie, urmarita de Balaurul ce cauta sa o inece si face razboi cu ceilalti din semintia ei, asupra celor ce tin poruncile lui Dumnezeu si poarta marturia lui Iisus. [10]

Avand acestea in minte, sarutam sfanta Mana Dreapta a Inalt Prea-Fericirii Voastre si cerem binecuvantarea Voastra Patriarhala si Parinteasca, ramanand ai Vostri cu adanca consideratie si tot respectul cuvenit.

[Semneaza]

—Toti Reprezentantii Sinaxei comune si Egumenii celor douazeci Sfinte Manastiri ale Sfantului Munte al Atonului.

---------------------------------------------------------------------

1.   Sf. Grigorie Palama, Peri tes ekporeuseos tou Agiou Pneumatos [Despre purcederea Sfantului Duh], E.P.E. [Parinti Greci ai Bisericii], Volumul I, p. 180

2.   ibid., p. 74

3.   ibid., p. 74

4.   Sf. Marcu al Efesului, Enciclica catre Crestinii Ortodocsi de pe tot Pamantul si Insulele

5.   Sf. Nectarie al Pentapolei, Studiu istoric al cauzelor Schismei

6.   ref. Ioan 17:3

7.   nota traducatorului: poarta lasata deschisa la 29 mai 1453, prin care turcii au capatat acces spre pradarea Constantinopolului

8.   Romani 12:2

9.   II Corinteni 6:14-17

10.  Apocalipsa 12:13-17